Ai zice ca nu, ca traim in vremuri democrate, insa, surprinzator, cenzura inca exista. Se strecoara in vietile noastre si ia forme din cele mai subtile. Aparent nici n-ai zice ca e cenzura, iti inchipui ca sunt niste norme sociale pe care, vrei nu vrei, trebuie sa le respecti ca traim intr-o societate civilizata, intr-o comunitate, cu legi specifice. Dar de fapt e cenzura. Uitati-va si la Basescu daca vreti, ce s-a intamplat cu el e tot cenzura. Ai vocea mai puternica? Vorbesti mai tare si deranjezi linistea altora? Esti, intr-un fel sau altul, prin metode mai mult sau mai putin elegante, redus la tacere.
Ce e mai trist e ca desi suntem revoltati impotriva cenzurii, fiecare dintre noi practica, in anumite situatii din viata noastra, auto-cenzura. De felul meu sunt mai tacuta si evit confruntarile pe cat posibil. Consider ca uneori e mai bine sa lasi timpul sa le rezolve pe toate, asa cum stie el mai bine… si stie bine. Dar intr-un final ajung la concluzia ca poate e mai bine sa rabufnesti… sa te enervezi pe moment atunci cand sufletul si organismul ti-o cere… sa tipi atunci cand vrei sa tipi.. sa plangi atunci cand vrei sa plangi, sa razi patetic cand nimeni din jurul tau nu rade… sa fii tu insuti atunci cand vrei.
In ultima vreme imi place din ce in ce mai mult sa fiu singura. Sa vin de la serviciu si sa stau singura.. sa lucrez, sa citesc, sa pierd vremea, sa dorm, sa invat… singura. Pentru ca nu trebuie sa ma mai prefac. Nu spun ca in viata de zi cu zi joc teatru… pentru ca nu suport chestia asta… dar sunt anumite norme de care ziceam, in care te incadrezi si trebuie sa te incadrezi… la serviciu, cu prietenii, in viata intima. Trebuie sa traiesti dupa niste reguli ca sa nu distrugi un anumit echilibru de care suntem (sau cel putin sunt) atat de dependenti… Si ne cenzuram.
Mmm.. nu-mi sta in fire sa vorbesc asa aiurea… fara nici un scop… dar s-ar putea sa mai scriu in aceasta categorie… de “frustrari” pentru ca e un loc la care pot sa apelez dupa auto-cenzura de zi cu zi …